Dumnezeu există și numele lui e Petrunija

Titlul în limba engleză: God Exists, Her Name Is Petrunya
Titlul în limba română: Dumnezeu există și numele lui e Petrunija

2019, Macedonia de Nord / Belgia / Franța / Croația / Slovenia
Regia: Teona Strugar Mitevska
Distribuția: Zorica Nusheva, Labina Mitevska, Stefan Vujisic
Gen: Comedie, Dramă
Durata: 100 min
Lansare în cinematografe: 15 noiembrie 2019
Distribuitor: Bad Unicorn

Sinopsis:

În Macedonia, de Bobotează, preotul aruncă o cruce de lemn în râu și bărbații se întrec să o găsească. Bunăstarea și prosperitatea sunt garantate celui care o recuperează.

Petrunija, o fată simplă dintr-un oraș mic de provincie se scufundă în apă și reușește să apuce crucea înaintea tuturor celorlalți.

Concurenții ei devin furioși, iar implicarea unei femei în ritualul dedicat bărbaților stârnește o mare controversă în comunitate. Însă Petrunija nu renunță. A câștigat crucea și nu va renunța la ea.

⋅ Primit entuziast de publicul Berlinale 2019, filmul a primit două premii importante independente, Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Guild Film – premiu oferit de public.

⋅ De asemenea, filmul a fost prezentat în avanpremieră la TIFF (Transilvania International Film Festival) 2019 și în cadrul Festivalului Filmului European de la București, unde a strâns peste 1.000 de spectatori.

⋅ Filmul se află și printre finalistele Lux Prize, simbol al angajamentului Parlamentului European pentru industria de film europeană și este inclus în lista EFA Feature Film Selection, filme recomandate pentru nominalizarea la European Film Awards 2019.

În fiecare an, pe 19 ianuarie, de Bobotează, în Macedonia are loc acest ritual al aruncării crucii în apă. În 2014, în orașul Stip, o femeie a prins crucea. Actul ei a fost considerat de către oamenii locului drept scandalos. În consecință, au încercat să recupereze crucea de la ea, dar ea nu a renunțat. În ziua următoare a dat un interviu postului local, încurajând mai multe femei să sară pentru cruce în viitor. Ea a fost etichetată de către populație ca fiind o femeie “nebună”, ”deranjată”. (Teona Strugar Mitevska, regizor)